Treceți la conținutul principal

Craciunul lui Tuxie

Este evident ca perioada Craciunului trezeste in noi tot felul de sentimente si avem parte de multe experiente frumoase in familie, alaturi de cei dragi.
Clar, nici Tuxie a noastra nu a dus lipsa de un tumult de trairi... de la alint la furie, de la ghiftuiala cu mancare la rasfat, la jumuleala si tot asa timp de o saptamana. Cam atat a stat pustiul pe capul ei cand am fost in vacanta la bunici. 
De Penny nu pot spune mare lucru, decat ca mereu era pe fuga si facea trucuri magice de a disparea instant, mai ales cand auzea vocea, pardon, cred ca auzea respiratia baietelului entuziasmat si amorezat de cele doua feline.



Sa o luam pe rand.

Anul acesta m-am bucurat ca micutul nostru drag a prins ideea ca o sa primeasca sub bradut,  cadouri si ca este frumos sa oferi, nu doar sa primesti. Cand a mers cu mine la cumparaturi m-am trezit cu el ca pune in cosul lui un pliculet cu mancare pentru pisici. L-am intrebat ce face cu el si a zis ca il ia pentru TUSI (in urma cu vreo 6-7 luni era TUTI). Ii zic doar atat: " E corect fata de Penny, ca ea nu primeste?" si il vad ca fuge la raft sa mai ia un plic. 
M-am topit pe loc!


In ziua de Craciun, dupa ce si-a desfacut cadoul de la bunici, a fugit sub brad sa ia punga cu bunatati pentru Tuxi si a rasfatat felina hranind-o bobita cu bobita.




A fost alintata, dragalita si "jumulita" cu rola de scame, pe care o adora si incepe sa toarca din prima secunda de cum vede ca ai pus mana pe obiectul de aranjat blana.




Iar momentul favorit a fost ora de lectura, cand pustiul i-a "citit" carti. A insistat cu o carte de colorat, probabil a simtit ca este preferata Tuxilinei.
"Iote Tusi! Aisi e o biose..." si i-a spus cu mare seriozitate ce este pe fiecare pagina iar Tuxie a fost vadit impresionata.





Alaturi de Penny nu avem poze pentru ca nu prea au avut contact, dar de dragul coloritului ei sublim am sa pun doar cu ea.


Si cand dragostea e mare, mai exista si tensiuni iar el a plecat cu mici amintiri tatuate pe mana stanga, sa fie de vreo 4-5 cm zgarieturile. :)
Concluzia: toata lumea multumita iar Craciunul lui Tuxie cred ca a fost de neuitat, atat pentru omulet cat si pentru felina.

Comentarii